Mereu mi-a plăcut ca lângă bradul de Crăciun să fie un șemineu și mi-am spus că atunci când voi fi mare, voi avea șemineu. Și așa a fost! Acum, totul este perfect, căci decorul sărbătorilor de iarnă pare desprins din filmele tematice. Te aștept, Moș Crăciun!
Locuind în apartament, varianta cu înclălzire pe lemne sau gaz nu era pretabilă. Camerele sunt bine încălzite, iar o altă sursă de căldură nu își avea rostul. Plus că un astfel de model ar fi avut și un cost mai ridicat. Dacă tot era de decor, am ales varianta din polistiren. Avea să țină doar ghirlanda, ciorăpeii, rame foto ori lumânări.
Pe internet găseam doar rame – adică la o grosime de ~4 cm – așa că am sunat la firme să cer ofere pentru un model de ~25 cm. Prețul celui standard era de 150-200 lei, iar ceea ce am dorit eu ar fi fost 400 lei sau mai mult. Nu, mulțumesc, că-mi iau o teracotă cu banii aceia!
Schiță și măsurători
În primul rând am ales locul șemineului, apoi am lipit pe perete fâșii de scotch de hârtie ca să fac un contur. Le-am modificat până am ajuns la dimensiunea dorită. Doar așa am putut avea o formă apropiată de realitate pentru a mă decide. Am măsurat și am făcut schița oficială, apoi am calculat și căutat materialele. Bricodepot a avut cele mai bune prețuri la acel moment.
Costul total a fost de 150 lei și am avut nevoie de:
- un bax de polistiren expandat de 5 cm
- un bax de polistiren extrudat de 6 mm
- baghete de polistiren
- adeziv pentru polistiren
- scotch de hârtie
- bețe de frigărui
- aparat pentru tăiat polistiren
- lavabil alb
Încercări și reîncercări
Știam că voi avea casa plină de polistiren pentru că oricât de ascuțit ar fi cutter-ul sau bisturiul, tot se face dezastru. Să înceapă ninsoarea! Am lucrat pe părți/ blocuri. Bordura inferioară, coloanele, interiorul, bordura superioară și partea de sus. Am măsurat și am tăiat atentă plăcile, apoi le-am lipit între ele cu o cantitate generoasă de adeziv.
Pentru liniștea mea, am înfipt bețe de frigărui în diagonale – pe direcția sus-jos și invers – și am înfășurat și cu scotch de hârie. După aceea, am unit toate blocurile prin aceleași metode. A rezultat un fel de șemineu, urâțel și imperfect. Partea bună a fost că era stabil. Dacă îl ridicam rămânea intact.
Nu eram mulțumită așa că am împrumutat de la cunoștință un aparat cu fir încins și l-am placat cu polistiren subțire. Așa era mai demn de brăduțul meu! Fără acest finisaj nu ar fi arătat ca unul real și ar fi fost mai mult de muncă din cauza aspectului expandat. Pentru un design splendid, am lipit baghete de polistiren, la liberă alegere. La final, l-am vopsit cu lavabil de interior, în două straturi subțiti, cu o pensulă mare.
Cărbunii, lemnele sau focul
Aceasta a fost partea cea mai grea. De-a lungul timpului am încercat crenguțe naturale, cărbuni artificiali și un felinar micuț cu efect de foc. Deși în interior am folosit și autocolant cu efect de cărămidă, nimic nu m-a mulțumit. Varianta actuală a necesitat o investiție mai serioasă, însă a meritat. Un filmuleț cu flacără de șemineu rulează constant pe un monitor fixat în zona centrală. Având boxe, când este liniște se aud lemnele trosnind. De vis, nu?
Se poate face orice model, așa că fiți creativi! Dacă sunt întrebări, le aștept în secțiunea de comentarii.