Învățând să învăț

Învățând să învăț într-un sistem învechit

S-au făcut patru ani de când școala nu mai reprezintă un stres direct în viața mea. Cu toate acestea, tot îmi tresare inima în preajma lui 15 septembrie sau 1 octombrie. Încă am resentimente când mă lovesc în hipermarket de rafturile cu rechizite și mesajul “back to school”. Mi-a ajuns să învăț stând lipită de un scaun din lemn dur și bănci murdare!

După 21 de ani în această postură, mi-am propus să mai văd cum este și viața reală. De teorie sunt doxă! Cam de atât sunt bune instituțiile de învățământ din România. Să te afunde în incompetență prin curicule și practici învechite. Tu crezi că înveți, înveți și te perfecționezi. Însă câmpul muncii te lovește cu replica “uită tot ce ai învățat că nu se mai face așa”. Și sentimentul acela este urât… Să știi că erai stăpân pe ceva care este defapt degeaba.

M-am oprit înainte de docorat. Până acolo am avut ce aprofunda. Pentru mine asta a contat, nu titlurile onorifice. Dacă aveam dorința de așa calificare, dădeam admiterea la medicină. Mi-a plăcut să învăț, însă am detestat să fiu învățată. Puțini educatori îmbină cu măiestrie predărarea cu răbdarea, compasiunea, dragostea pentru materie și copii. Foarte puțini…

Sechele ce nu vor dispărea

Mai mult, ce speram să fie o „călătorie” cu lucruri infinite de învățat, amintiri frumoase și profesori rămași idoli, a fost, în cele din urmă, cea mai marcantă perioadă pentru mine. Și poate nu doar pentru mine. Pentru o majoritate care are aceeași perspectivă ca și mine. Frica de a întreba atunci când nu înțelegeam, amenințările profesorilor cu pedepse, lehamitea de a le oferi la orice ocazie o mică atenție sperând că vor fi mai atenți cu noi. Toate acestea fac din învățăcei niște oameni marcați, lăsați cu sechele despre școală.

Cel mai important, sistemul nostru educațional nu este făcut să te lase să gândești liber. A rămas parcă blocat în perioada comunistă. Cu impunere, forță brută și tinde doar sprea a xeroxa creiere. De exemplu, toată lumea trebuie să calculeze, să scrie, să deseneze la fel. Nici măcar noțiunea de comentariu nu se referă la ceva proaspăt, unic. Trebuiesc învățate și retranscrise aceleași păreri de zeci de ani. Cu respect pentru somitățile respective, părerile lor nu sunt deloc mai importante decât cele ale copiilor de azi. Neuronii lor trebuie să muncească pentru ceva nou, nu pentru a reține chestii învechite.

Nota 10 nu înseamnă eminență

Oricum, școala este pentru o mare majoritate dintre elevi doar o fugă după note bune. Atât știu profesorii și atât cer părinții. Numerele acelea sunt importante pentru că fac cerința supremă a acestora. Cele două entități la care se raportează viețile lor. Da, pe baza notelor pot accesa burse de merit. Dar, învață pentru a primi ceva la schimb, învață pentru bani, nu pentru ei, nu pentru viitor.

Desigur, notele îi ajută spre un liceu mai bun, dar până acolo. Puține și rare sunt facultățile care mai au admiterea pe bază de dosar. Deci, cifrele încep să nu mai conteze. Ele sunt de moment și chiar îndoielnice din moment ce există trișori și nereguli. Pe scurt, cunoștințele sunt pentru totdeauna și prin ele vor face adevărata diferență! Acești copii vor ajunge adulți iar la un interviu de angajare va conta ce știu efectiv, nu acele calificative!

Acestea fiind spuse, învăț cu greu că la noi este normal să se facă un pas înainte și cinci înapoi. Sper ca modernizarea sistemului educațional să se întâmple curând, iar eu să fiu printre părinții copiilor care vor beneficia de acest hop făcut cu greu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.