Jurnalist în retragere

presa, jurnalist, media, stiri,

De ce am ales să nu profesez ca jurnalist? Nu pentru scopul demn pe care îl are presa. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să informez corect, să educ, să arăt adevărul. Ci pentru prețul cu care vine acest scop puternic.

Am străbătut trei ani de facultate înțelegând tehnici de scriere, tipuri de public, istoria presei și tot ceea ce era practic și util. Am acceptat până și materii ilogice și desprinse de domeniu actual. Și au fost multe. Mi-a plăcut și am simțit că aparțin, am simțit că am un ideal, am simțit că pot merge la serviciu fără a lucra efectiv.

Însă jobul nu este școală. Jobul este palma care te pune la pământ. ,,Uită ce ai învățat în facultate”, ,,ești nou înseamnă că trebuie să fii hărtănit”, ,,pauza de prânz este un mit”. Și poate nu pare ceva atât de oribil și poate asta este normalitatea pentru unii și, și, și…

Și totuși de ce? Pentru că am trăit mereu cu ideea de echilibru în viață. Nu lua doar note bune, fii și bun într-adevăr la materia respectivă. Chiar dacă ai o pasiune, fă pauze și încearcă și altceva. Nu trăi doar cu salate și fitness, mai bucură-te și cu o prăjitură câteodată.

Puterea presei vine cu un preț

În primul rând profesia este mai mult decât ceea ce faci și partea salarială. Nu sunt doar acestea două și nu sunt împărțite în mod egal. Este un grafic complex care reflectă în final ceea ce ești tu. Eu mi-am prioritizat sănătatea mentală și fizică, liniștea și pe mine. Pentru un jurnalist acestea nu există, abia știe de timpul liber, este stresat, dezamăgit.

Știi întradevăr tot ce mișcă 360° în jurul tău, însă ești pasiv în cele mai multe dintre relații. Mulți fac din profesia de jurnalist o bulă de confort pe care o preferă mai presus de orice. Mulți nu se pot deconecta de pe feed-urile știrilor și dacă o fac, ele trebuie să se audă în background. Am văzut asta la colegi ce abia își începeau cariera, la profesori din domeniu și colegi de birou.

Și am dat presei o șansă prin radio. Am adorat partea audio cu înregistrări, montaj, interviuri. Mi-au displăcut orele muncite pro bono în weekend, atitudinea celor “cu experiență” și desele ori când se depășea programul. Redacția rămâne redacție oricare ar fi formatul. Odată cu stresul și frustrările, atmosfera este mereu tensionată.

La toate minusurile acestea se mai adaugă și firea mea. Nu pot scrie o știre pe un subiect mai sensibil fără să mă afecteze. Și când spun asta nu e vorba doar pe moment. Rămân blocată cu gândul la acele fragmente sau imagini într-o stare de șoc, apatie. Apăi dacă aș fi bombardată zilnic cu astfel de subiecte, aș fi cu psihicul la pământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.