Despre mine la 80 de ani

Vârsta este doar un număr, așa se spune. Însă 80 de ani de viață ar fi un număr care m-ar repezenta și despre care aș vrea să am de spus măcar 80 de lucruri remarcabile.

În primul rând, voi spune că sunt puternică și că mi-am trăit viața cu demintate, pentru dacă am ajuns până aici înseamnă că mi-am respectat promisiunea de a nu trăi prin altcineva. Adică de a nu depinde de o altă persoană întru totul și a-i face zilele amare. Viața nu înseamnă doar a respira, ci a putea fi lucid, independent, stabil, sociabil, util. Voi spune că am continuat să fac sport și să mănânc sănătos și astfel am făcut ca bolile specifice vârstei să întârzie cât mai mult.

Îmi doresc să zic că în timp ce îmbătrâneam am învățat să pot să mă descurc singură în orice situație, să-mi controlez furia oricât de profunde ar fi emoțiile, să răsplătesc cu o vorba bună chiar și atunci când am primit cuvinte nedrepte, să știu să-mi accept defectele și să nu fac pe altul vinovat de eșecurile mele, să nu alung de lângă mine persoanele care nu au acționat după buna mea plăcere sau rațiune, să gândesc la posibile variante înainte de judeca pe alții și să am o părere mai bună despre mine.

De neprețuit

La 80 de ani aș vrea să spun că am realizat ceea ce la 23 ani îmi dădea adevărate bătăi de cap. Și când mă refer la realizări, nu mă refer la a locui în palate și a cheltui banii fără simț de răspundere. Mă refer la o familie, care pentru mine reprezintă ceva aparte, care necesită dragoste, respect și dăruire nemărginite. Unde fiecare contează în mod egal, unde problemele se discută, unde suntem cei mai buni prieteni, unde există ajutor. O familie în care orgoliul să nu mistuiască iubirea, iar bunăvoința să existe mereu. Să știu că primează amintirile plăcute, că am oferit numai dragoste și înțelegere, și că voi lăsa în lume o persoană bună.

Odată cu familia, mi-ar plăcea să susțin că am reușit să am o carieră în domniul căruia până la urmă i-am dat de cap și despre care mi-am dat seama că m-ar reprezenta cel mai bine. Să nu fiu persoana care a mers la serviciu numai pentru bani, ci a făcut ceea ce i-a plăcut, a încercat să învețe continuu și să-și dezvolte cât mai mult aptitudinile. Că am deschis mica întreprindere cu obiecte handmade la care am visat, cu riscul de a nu fi rentabilă. Și… poate am și păstrat-o pentru plăcerea și relaxarea de a face decorațiuni unice din pasiune și la 80 de ani.

Perseverența și rafinamentul

Morala „Poate nu vei reuși, dar măcar încearcă” mi-a adus multe reușite, iar două dintre ele sunt admiterea la FJSC și obținerea bursei la Europa FM. Legat de admitere, nu am reușit din prima la faimoasa facultate de jurnalism, așa că am optat pentru o alta privată unde nu eram mulțumită de ceea ce învățam. La un an am reîncercat iar la „mama jurnalismului”  și nu numai că am intrat, dar eram și printre cei admiși la buget. Despre Europa FM, îmi dădusem licența și de-a lungul celor 3 ani de facultate am auzit numai lucruri rele despre domeniu așa că avea dubii mari despre a profesa. Am găsit un anunț despre bursele redacției, aplicat pe principiul dacă intru văd cum este, dacă-mi place, continui, dacă nu, măcar am încercat. Asta voi susține mereu: dacă nu încerci, nu ai de unde ști dacă ai fi reușit!

Pentru că în tinerețe m-a preocupat foarte mult imaginea mea și felul cum arătam când ieșeam în lume, aș vrea să știu că am îmbătrânit frumos. Bine, acum nu mă aștept să am pielea întinsă ca la 20 de ani. Dar vreau ca nepoțiilor mei să nu le fie rușine când vor fi în preajma mea. Ba mai mult, să mă considere o bunicuță modernă. Mi-aș dori să spun că nu apelez la accesoriu numit batic sau broboadă și că nu-mi aplic farduri stridente, în încercarea de a-mi ascunde vârsta. Bineînțeles, nici nu doresc să pară că abia am ieșit din cavou. Dar vreau să susțin că mi-am păstrat eleganța și refinamentul.

Aș vrea să știu mi-am făcut timp pentru a mă distra, cu limite, și că acest obicei îl voi avea și când voi fi octogenară și voi ieși în oraș cu pietenii mei octogenari. Da, ies în oraș și la 80 de ani! Măcar dacă am rămas pe pâmânt să am ce povesti când ajung în Rai. Pentru că da, voi ajunge în Rai! Dar ceea ce vreau să subliniez aici, este că vreau să am un suflet tânăr mereu, orice ar fi.

Respectul de pretutindeni

Altceva. Raportându-mă la mine de acum 60 ani, în entitatea lui Dumnezeu cred, chiar dacă am anumite limite și întrebări fără răspuns. Dar mi-ar plăcea să știu că a mea credință se oprește acolo unde celelalte bunicuțe se duc la fiecare sărbătoare însemnată în calendar să pupe icoanele din biserici sperând la miracole. Miracolul suntem noi, fiecare în parte! În același timp aș dori să spun că am avut respectul de a nu lua în derâdere ceva ce unor persoane le dă speranța de a trăi, oricât ar suna de inrațional pentru mine. Respectul vine oferindu-l mai întâi.

Aș vrea să știu că m-am ținut de cuvânt când am spus că atunci când voi îmbrătrâni nu voi cere locul tinerilor în tramvai sau autobuz sub pretextul că eu sunt bătrână și mi se cuvine totul pentru că, la fel ca mai toți oamenii normali, am muncit la viața mea. Să las tinerii în pace pentru că, de bine sau rău, ei sunt cei care-mi plătesc mie pensia. Să nu am preconcepții că nu sunt needucați și nerespectuoși, sau să-i acuz că nu trăiesc greutățile pe care le-am avut eu și generația mea de 80 de ani când eram de vârsta lor.

Fericirea

Despre ce altceva? Despre povestea mea de dragoste – cam tipic babelor. Îmi place să arunc în discuțiile care-mi privesc relația faptul că eu și el ne-am cunoscut în mediul online, într-un joc virtual numit Counter Strike. Am început să vorbim non-stop, ne-am văzut față în față după două luni, iar după încă trei ne-am mutat împreună. De ce acum, după șase ani, consider că aș vrea la bătrânețe să vorbesc despre partea aceasta din viața mea? Nu este vorba doar despre povestea magică, este vorba despre persoana unică ce mă face să mă simt apreciată și pentru cel mai mic gest și de la care primesc spijin necondiționat. Persoana care, mai mult ca sigur, a cotribuit la realizarea tuturor lucrurilor de mai sus.

Îmi doresc să păstrez pentru mine, cea de peste 60 de ani, aceste rânduri și să mă bucur că odată scrise, s-au întipărit în mintea mea precum un cod moral.

Leave a Reply

Your email address will not be published.