Nu este o urare, ci mai degrabă realitatea. Cu cât ne permitem mai multe lucruri, cu atât începem să avem sărbători neliniștite. Credem că materialismul ne face momentele mai frumoase. Pierdem timpul căutând cadourile perfecte, împodobind casa în cele mai mici detalii și gătind cât pentru un batalion.

Adevărul este că în spatele acestor lucruri există un mare stres și o neliniște continuă. Uităm să ne bucurăm și să apreciem familia și sănătatea. Sună clișeic? Deloc! Doar la finalul acestei perioade feerice apar rezoluțiile de an cu dorințe mai sufletești.

Uităm ce-nseamă Crăciun

Perioada sărbătorilor de iarnă este din ce în ce mai plină de așteptări. Și fie de Moșul și-ar face treaba bine, întotdeauna cadourile nu vor fi perfecte. Mereu supărări, dezamăgiri și mofturi. ,,Nu voiam doar un telefon cu touchscreen! Voiam cel mai nou telefon cu touchscreen!”.

Lauda-i mare în ziua de azi. Dacă nu vede lumea că deține ultima piesă apărută, îi taie satelitul conexiunea și gata convorbirea. Trebuie să aibă cât mai multe funcții pe care oricum nu le utilizează. Și este vital să dea check-in-ul cu viteza luminii.

Cerințele multor copii sunt lacome. Da, eu primeam doar de sărbători ceva. Dar nici atunci nu aveam pretenții. Câteodată am impresia că pentru ei Crăciunul este o afacere. Și mă bucur că ne-am dezvoltat și că le putem oferi. Mă bucură să știu că se pot baza pe noi.

Însă poate ar fi bine să existe limite. Lucrurile materiale se demodează, se strică, se învechesc. Dacă există putere materială nelimitată pentru pofte, să împărțim. Jumătate din sumă pentru lista moșului. Cealaltă jumătate într-un cont de viitor.

Echilibrul creează prosperitate. Și înțeleg că prezentul are importanța lui. Îl știm, îl trăim, iar ce ar urma este invariabil. Chiar și soțul meu a venit cu scuza ,,o dată în an este Crăciunul”. Înțeleg vorba veche ce se preta vremurilor. Dar când cumpăr jucării lunar, nu prea mai am loc de extravaganțele Crăciunului.

O, brad frumos, minuțios

Pentru mine, bradul și decorțiunile reprezintă Craciun. Însă anul acesta am realizat că îmi ocupă și foarte mult timp. Decoratul trebuie să fie impecabil și durează. Proiectele DIY se întind pe zile și nu se mai termină. Mereu completări și perfecțiuni obositoare.

Țin foarte mult să-mi creez majoritatea decorațiunilor pentru sustenabilitate. Recilare, relaxare, unicitate, economie. Dar munca pentru ceva handmade va fi mereu mai minuțioasă pentru a nu părea handmade. Iar câteodată poate chiar depăși costurile unui produs cumpărat de-a gata.

M-am apucat în noiembrie și tot nu am terminat proiecțelele până în ajun. Ce? Da, da. M-a luat puțin (mai mult) valul. O fundiță acolo, un brăduț acolo și de-aia și de-ailaltă. Și gata, a trecut ,,magia” sărbătorilor. Și poate revine, dar niciun an nu va fi acesta.

Crăciunul viitor voi fi mai aproape de 30 de ani decât de 20. Copilul va fi mai mare, deci mai puține îmbrățișări. Dar ghici ce? Bradul la fel de verde și proaspăt va rămâne. Timpul fuge și noi tot credem că îl avem din belșug. Blegii de noi… Nici de azi pe mâine nu sunt aceeași, dar de la un an la altul.

Chiar dacă îmi va fi puțin greu să nu creez ceva, trebuie. Nu mai am loc nici de decorațiuni. Nu mai vreau să pierd timpul cu lucruri care stau în cutii pentru majoritatea timpului. Mai bine fac turtă dulce de la zero împreună cu familia. Vorbind despre mâncare…

Pofte de uriași

În anii trecuți spuneam că nu îmi pierd timpul în bucătărie pentru cele trei zile de Crăciun. Mi se părea normal să cumpăr totul de-a gata din magazin. Cu cât am căpătat experiență, cu atât mai mi-am dat seama că preparatele pe care le găseam în supermarketuri erau departe de rețetele noastre tradiționale.

Ușor ușor am început și eu să intru în acest joc al robotitului de sărbători.Dar oricât de mare ar fi plăcerea de a avea pe masă aceste mâncăruri, nu se merită efortul. Mă simt de parcă intru într-un concurs în care trebuie să îmi întind limitele la maxim.

Cu două zile înainte de Crăciun încep cumpărăturile. Din cauza panicii și a aglomerației acestea devin infernale. În ajun, care prin definiție mă duce cu gândul la liniște și familie, petrec mai toată ziua în bucătărie. Și dacă pentru micuța mea familie durează o zi toate pregătirile, ce fac cei de au și musafiri?

Gătim în cantități exagerate și multă mâncare ajunge la gunoi. De ce? Din cauza obiceiului. Nu mai gătim sarmale în restul anului? Nu mai facem cozonaci ca desert? Ba da, pentru că ne-am dezvoltat. Pe vremea părinților mâncărurile tradiționale înseamnau un efort financiar și erau lăsate pentru sărbători.

De acolo și pofta mare și cantiatatea industrială. Acum nu mai este așa. Copilul după a doua zi mi-a cerut pizza și paste. Eu aveam tot salată boeuf și sarmale. Înțeleg ,,de gust”. Dar gust au și pe 15 decembrie. Să se mai răsfire calendarul că înnebunesc bucătării și bucătăresele.